cum tii animalele salbatice departe

Cum poți scăpa de animalele sălbatice care îți distrug curtea

Trucuri

Un gospodar iubește să aibă o curte cât mai bine amenajată și îngrijită, iar unul dintre cele mai mari coșmaruri ale acestuia este apariția dăunătorilor care să-i strice toată muncă. Din păcate, atunci când stai la curte – foarte probabil la țară, sau la periferia unui oraș – este foarte probabil să ai și dăunători prin zona.

Iar aici nu ne referim numaidecât la gândaci și șoareci, ci la animalele sălbatice care pot provoca probleme foarte neplăcute.

Te poți trezi peste noapte cu tot gazonul distrus și cu o parte din gardutul din lemn la pământ. La fel de bine unele animale sălbatice pot ignoră muncă ta de luni de zile și să îți atace grădina cu legume. Iar probleme mai pot fi multe. Partea bună este aceea că există și soluții pentru animalele sălbatice: Pestrepeller.

Despre Pestrepeller și cum te pot ajută aceștia

Pestrepeller este unul dintre cele mai cunoscute branduri care pune la dispoziție aparate anti dăunători. Au o gama diversificată de aparate, astfel încât să poată ajută orice client, indiferent de tipul dăunătorilor cu care are probleme.

Foarte important este și faptul că toate aparatele lor sunt ecologice, deci nu vei face rău animalelor care nu se gândesc la fel de mult la binele tău.

Cum te poate ajută Pestrepeller să lupți împotriva animalelor sălbatice

Cu siguranță nu poți pur și simplu să îți cumperi o pușcă și să stai noaptea la panda pentru a alungă animalele sălbatice. În primul rând nu este legal, dar nici comod sau moral. Este însă mult mai simplu să optezi pentru un aparat anti dăunători de la Pestrepeller. Și totodată, eficientă este una sporită.

Uite câteva aparate pe care le poți folosi cu brio pentru a lupta împotriva animalelor sălbatice:

Tun anti păsări și animale sălbatice Guardian-2 Double Rotary

Un aparat ușor de folosit și eficient împotriva animalelor sălbatice este Guardian-2 Double Rotary. Acesta poate proteja cu succes culturi agricole, bălți sau livezi, dar și alte zone unde trebuie să protejezi unele lecturi.

Practic, acesta lansează mai multe explozii care vor alungă animalele sălbatice orice fel, pentru că se vor speria de zgomotul ridicat. Acesta folosește o butelie – care nu este inclusă – pe gaz butan sau propan, cel din urmă fiind recomandat pentru temperaturile reduse.

Guardian-2 Double Rotary

Aparat Pest Repeller cu ultrasunete anti rozătoare și insecte PR 220.6 Electronic

Un alt aparat foarte bun împotriva animalelor sălbatice, care are și un preț mai accesibil, este PR 220.6 Electronic. Acesta ține la distanță rozătoarele dar și animale sălbatice precum vulpile, dihorii și multe altele. Aria de acționare de 360 de metri pătrați îți garantează că în curtea ta nu va ajunge nici un fel de rozătoare.

PR 220.6 Electronic

Aparat anti păsări și dăunători Water Blaster Isotronic 60068

O altă metodă practică pe care o poți folosi pentru a ține animalele sălbatice departe de casă ta, este aparatul Water Blaster Isotronic 60068. Modul de funcționează este chiar simpatic. Are un senzor care detectează mișcarea pe o rază de 10 metri, și stropește instrusul cu apă timp de 5 secunde. Trebuie deci conectat la o sursă de apă.

Water Blaster Isotronic 60068

Așadar, acestea sunt câteva metode care te vor ajută să ții animalele sălbatice departe de curtea sau terenul t

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *