Cum să scapi de umezeala din casă

Sfaturi

Este foarte neplăcut să ai umezeală în casă. Pe lângă faptul că aceasta este dăunătoare pentru sănătate, mai poate lăsa și urme asupra tuturor obiectelor din casă. În primul rând apar pete pe pereți. Iar mai apoi parcă îți este frig tot timpul. Și cu cât este mai multă umezeală, cu atât cresc șansele dezvoltării unei afecțiuni respiratorii sau a unei alergii.

Iată deci doar câteva motive pentru care ar trebui să iei măsuri pentru a reduce umezeala din casă. Iar noi îți vom oferi câteva sfaturi care te vor ajuta să combați umezeala din casă.

Dezumidifcatorul, cea mai bună soluție

Probabil că cel mai bun mod prin care poți reduce umezeala din casă este folosirea unui dezumidifcator. Acesta poate fi folosit fie iarnă, fie vară. Ajută la menținerea unui grad corect de umezeală și astfel te vei simți și mai bine în propria casă. Poți opta pentru un aparat de aer condiționat care să aibă și funcție de dezumidificator.

Nu uita să aerisești casa

Un alt bun mod de a reduce umezeala din casă este aerisirea frecventă. Este recomandată aerisirea atât vara, cât și iarna. Cel puțin în fiecare dimineață. Astfel, va fi un aer curat în casă și mai puțin umed în același timp.

De asemenea, de fiecare dată după ce faci baie sau un duș, este bine să aerisești în baie.

fereastra

Folosește hota

Dacă ai o hotă în bucătărie, atunci ar trebui să o folosești cât mai des. Astfel, nu numai că vei scăpa de mirosurile neplăcute dar totodată vei scăpa și de umezeala aflată la un nivel ridicat.

Încearcă să nu usuci hainele în casă

Una dintre cele mai frecvente greșeli din cauza căreia crește umiditatea din casă este faptul că multe persoane aleg să-și usuce hainele în casă. Ar trebui să eviți pe cât mai mult posibil acest lucru. Cel mai bine ar fi să usuci mereu hainele afară, indiferent de temperatură. Ele se vor usca.

haine la uscat

Caută plante iubitoare de umezeală

Sunt multe plante care iubesc umezeala. Ar trebui să le ai și tu în casă dacă te lupți cu nivelul ridicat de umezeală. Acestea te vor ajuta să menții un nivel optim al umezelii.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *