tantari

Soluții naturale cu ajutorul cărora să scapi de țânțari

Trucuri

E frumoasă vara în general însă, cum orice pădure are și uscăciuni, la fel și vara vine și cu aspecte mai puțin plăcute. Unul dintre cele mai neplăcute aspecte ale verii este reprezentat de țânțarii care pot fi tare antipatici și deranjanți. Soluții chimice sunt o mulțime pentru a scăpa de ei, dar multe persoane caută și soluții naturale împotriva țânțarilor. Despre acestea vrem și noi să vorbim. Astfel, dacă vrei să lupți natural împotriva țânțarilor, ai ajuns unde trebuie.

tantari

Țânțarii nu iubesc lămâile

Ai fi crezut că niște bucățele de lămâi lăsate pe pervaz ori prin casă aleatoriu ar puteaține țânțarii la distanță? Ei bine aceștia nu prea iubesc mirosul lămâilor așa că îi poți ține la distanță foarte ușor folosind această metodă simplă și ușor de pus în practică.

Usturoi pentru vampiri dar și pentru țânțari

În poveștile copilăriei, cei care fugeau de usturoi erau vampirii, dar se pare că nici țânțarii nu prea îl înghit. Folosește blenderul pentru a toca niște usturoi cu puțină apă, iar apoi strecoară rezultatul iar acel ulei îl poți folosi apoi pentru a-l preface cu apă și a pulveriza prin unele locuri, de exemplu pe terasă. Astfel țânțarii vor sta departe.

Lumânări parfumate

Deși nu e chiar cea mai naturală metodă, nu e totodată nici un mod foarte toxic cu ajutorul căruia poți alunga țânțarii. Se pare că ei nu apreciază romantismul lumânărilor parfumate, așa că vor sta departe de tine.

De asemenea, plasa anti-țânțari de la geamuri este la rândul său o metodă foarte bună deoarece îi ține departe chiar și atunci când vrei puțin aer proaspăt și decizi să lași geamurile puțin deschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *